Mircea Dinescu (n. 1950) 

Poet. Pe data de 17 martie 1989 a fost concediat și arestat la domiciliu pentru un interviu critic la adresa lui Nicolae Ceaușescu dat ziarului francez comunist „Libération”.  Ajuns la TVR în 22 decembrie pe un TAB, în fruntea unor protestatari, a intrat în Studioul 4 pentru prima transmisiune liberă a Revoluției.  Prezentat de actorul Ion Caramitru, e cel care anunţă că se lucrează la un program şi o proclamaţie către ţară.  Face un apel la calm şi înţelepciune: „A curs destul sânge” şi încheie spunând „Am învins!”.  Debutase în 1967 în revista Luceafărul și primise Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Debut. A studiat la Facultatea de Jurnalism a Academiei de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu” de pe lângăComitetul Central al Partidului Comunist Român. A lucrat ca redactor la Luceafărul (19761982) și România literară (1982-1989).  După Revoluție, devine membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională. În 1990 a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. (Fragment din textul ediției a doua a cărții “Oameni.Putere.România.”, publicată în luna octombrie a anului 2020).

0

Scrie aici cuvântul căutat și apoi apasă ENTER