Ion Gîtlan (n. 1946)
Pictor. Revoluționar. Tatăl lui Mihai Gîtlan, primul erou martir al Revoluției din București. Mihai era primul lui copil, muzician care cânta în două formații de muzică rock și un om religios. În 21 decembrie 1989, cu câteva ore înainte să moară, Mihai le spusese unor prieteni întâlniți lângă Palatul Telefoanelor, în drumul lui spre demonstrație, un slogan poate chiar de el inventat: „Vom muri și vom fi liberi!”. Conform martorilor, Mihai a murit împușcat mortal în cap, de aproape, de către un ofițer, în fața Sălii Dalles. Fusese lovit de un camion militar intrat în demonstranți și călcat în picioare de mulțimea de oameni care fugise de acolo, apoi rănit la primele două rafale trase de militari. Cadavrul său a fost sprijinit o vreme de unul dintre copacii de pe bulevard, apoi a fost luat de un excavator, împreună cu alte trei cadavre, și dus la o scară de bloc de pe strada Ion Cîmpineanu. Ion Gîtlan a aflat de moartea lui Mihai doar pe 24 decembrie, când a fost anunțat, dintr-o eroare, că fiul său e grav rănit. A plecat să îl găsească. L-a descoperit la Morgă, dezbrăcat, într-o grămadă de cadavre de femei și bărbați, aruncate unele peste altele, fără niciun respect sau dovadă de umanitate pentru victime sau familiile lor. Printre obiectele primite de la morgă a fost și biblia pe care Mihai o purtase cu el, care era plină de sângele lui. Ion Gîtlan este unul dintre primii revoluționari care au intrat și ocupat în 22 decembrie 1989 Comitetul Central al Partidului Comunist Român, alungându-l pe dictatorul Nicolae Ceaușescu. După moartea fiului său, Ion Gîtlan s-a implicat într-o serie de mișcări ale societății civile. Este unul dintre membrii fondatori ai „Asociației 21 Decembrie”, o asociație care are ca scop principal aflarea adevărului despre Revoluția Română. În 1990, a participat activ la protestele din Piața Universității împotriva puterii reprezentate de Frontul Salvării Naționale (FSN). Acolo, în 30 aprilie, avea să spună: „S-a afirmat de către dumneavoastră, tovarășe Iliescu, că aici, în Piața Universității, ar fi o gașcă, aceiași și aceiași oameni care vin aici să piardă vremea. Aș vrea să știți, tovarășe Iliescu, că fiul meu a fost omorât aici, pe 21, la 17:30, iar eu am datoria morală de a continua ceea ce el a plătit atât de scump”. În memoria fiului său, în 1991, înființează „Fundația Umanitară Mihai Gîtlan”, prin care patronează și în prezent o serie de evenimente culturale. Tot în 1991 a fost ales vicepreședinte executiv al Alianței Civice, la înființarea organizației. A fondat și a fost președintele „Forului Antitotalitar Creștin al Luptei Anticomuniste” (FACLA). A fost secretar general al partidului „Uniunea Democrat Creștină” la înființare și, din 1997, președintele lui. În noiembrie 1991, a participat cu FACLA la înființarea formațiunii Convenția Democrată Română (CDR), alianța creată pentru a face o opoziție solidă guvernării Frontului Salvării Naționale. În 1996, CDR a generat prima tranziție pașnică de putere în România din perioada postbelică, prin câștigarea mandatului prezidențial de către Emil Constantinescu în competiție cu Ion Iliescu. În aprilie 1992, Ion Gîtlan a făcut parte din comitetul de primire și însoțire a Regelui Mihai, la prima vizită în România a acestuia după abdicarea din 1947. În 2001, alături de alte câteva formațiuni politice, a participat la formarea partidului „Acțiunea Populară” care l-a avut ca președinte pe Emil Constantinescu. După 20 de ani de la Revoluție, în 2009, văzând că justiția nu găsește vinovații represiunii din 21 decembrie 1989, Ion Gîtlan a declarat public: „Vreau să-i iert pe ucigașii fiului meu!”. La mai bine de 30 de ani, încă nu sunt informații precise în legătură cu aceștia.
