Ioan Savu (n. 1950)
A ieșit în stradă pe 16 decembrie, în Timișoara. În 18 decembrie 1989 a scăpat să fie împușcat pe treptele Catedralei. În dimineața de 20 decembrie a plecat de la serviciu cu bilet de voie și s-a alăturat unei coloane masive de demonstranți, inspirându-i să strige „Libertate!” într-un mod sacadat, cu rezonanțăși forță. A ajuns la clădirea Consiliului Județean, unde Prim-ministrul Constantin Dăscălescu se aratadispus pentru negocierea revendicărilor demonstranților. Sintetizează revendicările protestatarilor în mai multe puncte: „Jos Ceaușescu!”, eliberarea tuturor arestatilor din timpul revoltei, comunicarea numărului exact al morților și răniților, predarea trupurile celor morți către familii pentru a putea fi înmormântate, retragerea armatei din oraș, dreptul la a comunica doleanțele demonstranților prin radio și televiziune, tipărirea doleanțelor mulțimii în publicațiile oficiale. În fața eschivelor diplomatice ale Prim-ministrului, îi cere acestuia demisia. A mai cerut mulțimii adunate în jurul clădirii să verifice dacă există printre ei oameni înarmați și să îi oblige să predea armele. A insistatca discursul televizat al lui Ceaușescu (h18.00) să fie urmărit de mulțime. În acea zi a fost amenințat cu moartea de trei ori. În 26 decembrie a pleacat la București, ducându-se la televiziune, de unde a fost dat afară pe motiv că ar fi ajuns prea târziu. (Fragment din textul ediției a doua a cărții “Oameni.Putere.România.”, publicată în luna octombrie a anului 2020).
