“România Centenarului, România la 100 de ani după 1918, încă nu a terminat de împlinit promisiunea față de cei care au căzut în acel război, civili sau militari, și față de familiile lor. Cred că partedin proiect este acest set de întrebări care spune cum vom termina de dat acest răspuns românilor și româncelor care sunt, indiferent de etnie, religie, astăzi, cetățenii României unite, ai României moderne, în sensul acestei promisiuni, cu bune, cu rele, așa cum suntem ca oameni și ca popor. Răspunsurile sunt ale fiecăruia dintre noi, fie că ne-am terminat mandatele sau abia le începem, răspunsul e încă de dat și responsabilitatea e a fiecăruia” – fragment din discursul domnului Andrei Ţărnea, comisarul Sezonului România-Franţa 2018, la lansarea cărții Oameni.Putere.România., 25 iulie 2018.

0

Scrie aici cuvântul căutat și apoi apasă ENTER