for Romanian version, scroll down. 

(born / născută 1970) Atletă, alergătoare pe distanțe lungi, specializată în maraton și semi-maraton, Constantina Diță este singura campioană olimpică la maraton din istoria României. A câștigat medalia de aur la proba de maraton ale Jocurilor Olimpice de vară de la Beijing, devenind astfel și cea mai în vârstă câștigătoare a maratonului olimpic din toate timpurile. La acea dată, 17 august 2008, avea 38 de ani, 6 luni și 25 de zile și a fost cronometrată pe distanța de 42,195 km cu timpul de 2h 26min. 44/100. Constantina Diță încă este și deținătoarea recordului național la maraton – 2:21:30 , stabilit în octombrie 2005 la Chicago, în Statele Unite ale Americii. Constantina Diță și-a început cariera în atletism în anul 1987, la un cros organizat de un liceu pentru o selecție județeană, fiind prima oară legitimată la clubul Pandurii Târgu Jiu. În 2017, a inițiat competiția “International Half Marathon & 10 k” de la București, concurs devenit tradițional, desfășurându-se în fiecare an pe străzile Capitalei. În martie 2021 și-a depus candidatura la președinția Federației Române de Atletism, fără a câștiga alegerile. Din luna decembrie 2022, la inițiativa administrației locale, Stadionul Municipal din Târgu Jiu poartă numele său, Constantina Diță.

0

Scrie aici cuvântul căutat și apoi apasă ENTER