Ana Blandiana (n. 1942)
Poetă, scriitoare, publicistă, disidentă anticomunistă și luptătoare pentru libertate civică. Otilia-Valeria Coman este născută la Timișoara, pseudonimul său literar fiind inspirat de numele satului de origine al mamei sale. Este fiica unui preot ortodox care, după instaurarea regimului comunist, a fost arestat ca „dușman al poporului” și a murit într-un accident de mașină la scurt timp după eliberarea sa din detenția politică. Ana Blandiana a debutat ca poetă în reviste de tineret, în 1954, când tatăl său era închis, folosindu-și pseudonimul pentru a evita șicanele regimului. A fost descoperită și a trebuit să aștepte patru ani permisiunile de publicare și de înscriere la facultate. A muncit pe un șantier de construcții. (…) Între 1960 și 1963, a avut prima interdicție de publicare. A revenit în 1964 și s-a impus printre poeții cei mai reprezentativi ai perioadei. Abia între 1968 și 1974, după absolvirea în 1967 a Facultății de Filologie a Universității din Cluj, reușește să colaboreze cu mai multe reviste și periodice din țară. În 1969, a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie, iar în 1970, Premiul pentru poezie al Academiei Române. Între 1975 și 1977, Ana Blandiana a fost bibliotecară la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București, apoi a fost redactor la Uniunea Scriitorilor, între 1977 și 1979. În 1982 a primit premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București și Premiul Internațional “Gottfried von Herder”, la Viena. În 1985 a urmat a doua interdicție de la publicare, după apariția unei serii de patru poeme în revista studențească „Amfiteatru”, editată de Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România. „Eu cred”, „Totul”, „Delimitări” și „Cruciada copiilor” au fost considerate subversive și au fost interzise. De exemplu, „Cruciada copiilor” a fost interpretată ca o critică a sistemului care interzicea întreruperile de sarcină. (…) Ana Blandiana a scăpat de interdicție până în 1988 când, într-un volum de poezii pentru copii, l-a parodiat pe dictator prin personajul Motanului Arpagic. Publicul l-a identificat rapid pe Ceaușescu, tirajul volumului s-a epuizat în ore, iar porecla argotică a șefului statului a devenit în câteva zile chiar numele motanului. (…) În decembrie 1989, numele său a apărut pe lista membrilor fondatori ai Consiliului Provizoriu al Frontului Salvării Naționale (CFSN), fără să fi fost întrebată. Pe 27 decembrie 1989 i s-a propus funcția de vicepreședinte al CFSN, dar a refuzat. A demisionat din CFSN la 29 ianuarie 1990, în semn de protest față de transformarea FSN în partid politic și ca urmare a violențelor îndreptate împotriva opoziției. Din aprilie 1990 a participat la mitingurile organizate în Piața Universității, a fost unul dintre inițiatorii „Alianței Civice” și președinte al organizației între 1991 – 2001. (…) Din aprilie 1995, este președintă-fondatoare a Fundației Academia Civică. Este președintă de onoare a PEN Club România, membră a Academiei Europene de Poezie, membră a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO). Este Cetățean de Onoare al municipiului Timișoara. A primit decorația regală “Nihil Sine Deo”, Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler, în 2009. A primit Premiul Național de Poezie, 1997, Premiul „Opera Omnia”, 2001; Premiul Internațional “Vilenica”, 2002 și, în 2016, Premiul „Poetul European al Libertății”, pentru volumul „Patria mea A4”. (Fragment din textul ediției a doua a cărții “Oameni.Putere.România.”, publicată în luna octombrie a anului 2020).
