for Romanian version, scroll down.
(born 1942) Poet, writer, journalist, anti-communist dissident, and advocate for civil liberties. Her literary pseudonym is inspired by the name of her mother’s hometown, and she was born Otilia-Valeria Coman. She is the daughter of an Orthodox priest who was arrested as an “enemy of the people” after the establishment of the communist regime and died in a car accident shortly after being released from political detention. Ana Blandiana began her career as a poet in 1954, while her father was in prison, using her pseudonym to avoid harassment from the regime. She was discovered and had to wait four years for permission to publish and enroll in university. During that time, she worked on a construction site. In 1960, she married writer Romulus Rusan. Between 1960 and 1963, she faced her first publishing ban. She returned in 1964 and established herself among the most representative poets of the era. Only after graduating from the Faculty of Philology at the University of Cluj in 1967 was she able to collaborate with several magazines and periodicals in the country. In 1969, she received the Romanian Writers’ Union award for poetry, and in 1970, the Romanian Academy’s Poetry Prize. Between 1975 and 1977, Ana Blandiana was a librarian at the “N. Grigorescu” Institute of Fine Arts in Bucharest. From 1977 to 1979, she worked as an editor at the Writers’ Union. In 1982, she received the prose award from the Bucharest Writers’ Association and the International “Gottfried von Herder” Prize in Vienna. In 1985, she faced a second publishing ban after a series of four poems appeared in the student magazine “Amfiteatru,” published by the Union of Communist Student Associations in Romania. “Eu cred,” “Totul,” “Delimitări,” and “Cruciada copiilor” were considered subversive and banned. “Cruciada copiilor” was interpreted as a critique of the system that prohibited abortions. However, these poems were disseminated through hand-copying in tens of thousands of copies, becoming the only case of Romanian samizdat translated and spread worldwide. Ana Blandiana escaped the ban until 1988 when, in a children’s poetry volume, she parodied the dictator through the character of Motanul Arpagic (the Arpagic Cat). The public quickly identified the character as Nicolae Ceaușescu, and the volume sold out within hours, with the dictator’s nickname becoming the cat’s name in just a few days. The name Ana Blandiana was banned, and her books were removed from libraries. She was once again prohibited from publishing. She attempted and succeeded in indirectly contacting Radio Free Europe with a letter that would be commented on in a cultural segment. Six months after the ban, she wrote a letter of protest to the dictator, receiving a response only after the letter was read and commented on by the BBC. Invited to a reading in Great Britain, she did not receive her Romanian passport and visa in time for the trip, being replaced at the event by a cassette recorder placed on an empty chair, playing her voice reading the poems. In December 1989, she appeared on the list of founding members of the Provisional Council of the National Salvation Front (CFSN) without being asked. On December 27, 1989, she was offered the position of vice president of CFSN, which she refused. She resigned from CFSN on January 29, 1990, in protest against the transformation of FSN into a political party and in response to the violence directed against the opposition. From April 1990, she participated in the rallies in University Square. She was one of the initiators of the “Civic Alliance” and served as president of the organization from 1991 to 2001. In January 1993, together with her husband, she initiated the Memorial of the Victims of Communism and of the Resistance, a museum located in the former political prison in Sighetu Marmației. From April 1995, she has been the founding president of the Civic Academy Foundation. She is honorary president of PEN Club Romania, a member of the European Academy of Poetry, and a member of the World Academy of Poetry (UNESCO). In 2009, she received the royal decoration “Nihil Sine Deo” and was awarded the Legion of Honor as a Knight. She won the National Prize for Poetry in 1997, the “Opera Omnia” Prize in 2001, the International “Vilenica” Prize in 2002, and in 2016, the “European Poet of Freedom” Prize for the volume “Patria mea A4.” The volume “Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal, 31 august 1988 –12 decembrie 1989”, published in 2023, received the “Book of the Year 2023” award, ex aequo, from the literary magazine România literară and the Award for Memorialistic/Biography/Diary from the cultural magazine Observator Cultural. In 2024, during a ceremony presided over by the Spanish Royal Family, Ana Blandiana was awarded the Princess of Asturias Award for Literature, with the jury stating that “through her uncompromising poetry, she demonstrated an extraordinary capacity for resistance against censorship.”
(născută 1942) Poetă, scriitoare, publicistă, disidentă anticomunistă și luptătoare pentru libertate civică. Otilia-Valeria Coman este născută la Timișoara, pseudonimul său literar fiind inspirat de numele satului de origine al mamei sale. Este fiica unui preot ortodox care, după instaurarea regimului comunist, a fost arestat că „dușman al poporului” și a murit într-un accident de mașină la scurt timp după eliberarea sa din detenția politică. Ana Blandiana a debutat că poetă în reviste de tineret, în 1954, când tatăl său era închis, folosindu-și pseudonimul pentru a evita șicanele regimului. A fost descoperită și a trebuit să aștepte patru ani permisiunile de publicare și de înscriere la facultate. A muncit pe un șantier de construcții. În 1960 s-a căsătorit cu scriitorul Romulus Rusan. Între 1960 și 1963, a avut prima interdicție de publicare. A revenit în 1964 și s-a impus printre poeții cei mai reprezentativi ai perioadei. Abia între 1968 și 1974, după absolvirea în 1967 a Facultății de Filologie a Universității din Cluj, reușește să colaboreze cu mai multe reviste și periodice din țară. În 1969, a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie, iar în 1970, Premiul pentru poezie al Academiei Române. Între 1975 și 1977, Ana Blandiana a fost bibliotecară la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București, apoi a fost redactor la Uniunea Scriitorilor, între 1977 și 1979. În 1982 a primit premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București și Premiul Internațional “Gottfried von Herder”, la Viena. În 1985 a urmat a doua interdicție de la publicare, după apariția unei serii de patru poeme în revista studențească „Amfiteatru”, editată de Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România. „Eu cred”, „Totul”, „Delimitări” și „Cruciada copiilor” au fost considerate subversive și au fost interzise. De exemplu, „Cruciada copiilor” a fost interpretată ca o critică a sistemului care interzicea întreruperile de sarcină. Însă, aceste poeme au fost difuzate în țară prin copierea de mână în zeci de mii de exemplare, devenind singurul caz de samizdat românesc tradus și răspândit pe mapamond. Ana Blandiana a scăpat de interdicție până în 1988 când, într-un volum de poezii pentru copii, l-a parodiat pe dictator prin personajul Motanului Arpagic. Publicul l-a identificat rapid pe Ceaușescu, tirajul volumului s-a epuizat în ore, iar porecla argotică a șefului statului a devenit în câteva zile chiar numele motanului. Ca repercusiune, numele Ana Blandiana a fost interzis, cărțile i-au fost scoase din biblioteci. I s-a interzis din nou să mai publice. A încercat și a reușit să contacteze indirect Radio Europa Liberă cu o scrisoare care avea să fie comentată într-o rubrică de cultură. La șase luni de la interdicție, i-a scris dictatorului o scrisoare de protest, la care a primit o reacție doar după ce scrisoarea a fost citită și comentată la postul de radio BBC. Invitată la o lectură în Marea Britanie, nu a primit la timp pașaportul și viza românească pentru călătorie, la eveniment fiind înlocuită de un magnetofon așezat pe un scaun gol, care reda de pe o bandă vocea ei citind poemele. În decembrie 1989, numele său a apărut pe lista membrilor fondatori ai Consiliului Provizoriu al Frontului Salvării Naționale (CFSN), fără să fi fost întrebată. Pe 27 decembrie 1989 i s-a propus funcția de vicepreședinte al CFSN, dar a refuzat. A demisionat din CFSN la 29 ianuarie 1990, în semn de protest față de transformarea FSN în partid politic și ca urmare a violențelor îndreptate împotriva opoziției. Din aprilie 1990 a participat la mitingurile organizate în Piața Universității, a fost unul dintre inițiatorii „Alianței Civice” și președinte al organizației între 1991 – 2001. În ianuarie 1993, împreună cu soțul său, a fost inițiatoare a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, muzeu situat în fosta închisoare politică din Sighetu Marmației, unde era director-fondator și în 2020. Din aprilie 1995, este președintă-fondatoare a Fundației Academia Civică. Este președintă de onoare a PEN Club România, membră a Academiei Europene de Poezie, membră a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO). Este Cetățean de Onoare al municipiului Timișoara. A primit decorația regală “Nihil Sine Deo”, Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler, în 2009. A primit Premiul Național de Poezie, 1997, Premiul „Opera Omnia”, 2001; Premiul Internațional “Vilenica”, 2002 și, în 2016, Premiul „Poetul European al Libertății”, pentru volumul „Patria mea A4”. Volumul „Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal, 31 august 1988 – 12 decembrie 1989”, publicat în anul 2023, a primit premiul “Cartea anului 2023”, ex aequo, din partea revistei România literară și Premiul pentru Memorialistică/Biografie/Jurnal din partea revistei Observator Cultural. În 2024, în cadrul unei ceremonii prezidate de Familia Regală a Spaniei, Ana Blandiana a fost laureată a Premiului Prințesa de Asturia pentru Litere, juriul motivând că “a demonstrat prin poezia sa fără compromisuri o extraordinară capacitate de rezistență în fața cenzurii”.
